Rheinmetall construiește o fabrică de pulberi în România. Țara noastră va deveni furnizor de muniție la nivel european
România își consolidează industria de apărare printr-un parteneriat strategic cu Rheinmetall și o finanțare europeană de 47 de milioane de euro
România face pași importanți în modernizarea și dezvoltarea industriei naționale de apărare printr-un parteneriat strategic între compania de stat Romarm și gigantul german Rheinmetall. Acest proiect, susținut printr-o finanțare de 47 de milioane de euro din partea Comisiei Europene, vizează construirea unei fabrici de pulberi pe teritoriul României, contribuind astfel la securitatea și reziliența țării într-un context geopolitic tensionat.
Întâlnire strategică la Conferința de Securitate de la München
În marja Conferinței de Securitate de la München, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu Armin Papperger, CEO-ul Rheinmetall AG, una dintre cele mai importante companii din domeniul tehnicii de luptă la nivel global. Discuțiile s-au axat pe extinderea colaborării dintre industria de apărare din România și partenerii germani, având ca obiectiv valorificarea oportunităților oferite de programele de înzestrare ale Armatei României.
Comments
Post a Comment